So many dogs, so few recipes

8 ore, 9 ore, 10 ore. Poate chiar si mai mult dureaza o zi obisnuita de lucru.
Cand ne mai ramane timp pentru noi? Cand te mai gandesti,draga cititorule la cum te poti dezvolta? Cand mai poti ridica privirea din monitor si privi spre minunata lume in care traim?
Ieri, intr-o dimineata de sambata, am ajuns intamplator pe o banca, scaldata in soare, alaturi de ea. Imediat, a venit sa-mi tina companie un porumbel tupeist. Ii spun tupeist, pentru ca nu se sfia absolut deloc sa se apropie. Avand un covrig la mine, am inceput sa-i arunc din miezul cald. In cateva secunde, i s-au alaturat si alti cativa prieteni. Am ramas uimit. Un lucru atat de simplu, dar pe care nu-l mai facusem de o eternitate. Si ma facea sa ma simt de zece ori mai important in lumea asta, decat daca as fi semnat un contract de nu-stiu-cate-mii-de-euro.
Ce ar fi, daca, un an de zile am inchide tot si am incepe sa privim in jur? Da, stiu, primul contraargument ce-ti vine in minte e acela ca tu nu iti permiti sa faci asta. Ai un job incarcat, ai obiective de realizat. Stiu ca tu astepti weekendul sau vacanta.
Si totusi, uite ca sunt persoane care pot face asta si au si nebunia de a o face. Noi de ce nu am putea? De ce sa nu ne transformam timpul din dusman, in prieten?

0 comments:

Post a Comment