Cea mai buna campanie

Cea mai buna si binevenita campanie pe care am vazut-o in ultimii ani in Romania, tocmai a luat nastere.

Da play si apoi citeste.


Se numeste "Miscarea de rezistenta", este realizata de cei de la Jurnalul National si are rolul de a educa, intr-un mod agresiv, nu doar de a critica. Pentru ca sa-ti faci o idee, draga cititorule, am sa redau cateva pasaje ce apartin celui ce a pornit aceasta initiativa, Marius Tuca:

"Au trecut patru ani de atunci şi deşi am rămasi credincioşi crezului nostru şi am încercat să oferim oamenilor lucruri bune şi de valoare, am făcut încă prea puţin. Suntem mai mult ca oricând copleşiţi de nefiresc, de fenomene dăunătoare, care tind să devină normă: manele, playback şi cântăreţi la laptop, piţipoance, cocălari, kitsch, corupţie, şpagă, politicieni şmenari sau curve politice, opţiuni electorale doar între rău şi mai rău, pseudovedete sau pseudomodele, mitocănie, tupeu, ipocrizie, ignoranţă, băieţi de bani gata şi poponeţi de Dorobanţi, milionari de carton ai României cu apartamente pe Coasta de Azur, dispariţia curiozităţii, incompetenţă, superficialitate, Ştirile de la ora 5, răsturnarea scalei de valori, comoditatea mediocrităţii, mizeria din spitale, românii care ne fac de râs în Italia, tineri care vorbesc doar cu lol, brb, 10x, pentru că au ajuns să concureze 1,3 candidaţi pentru un loc la Medicină şi 0,25 la Inginierie Electrică, dar 14 pentru un loc la Geografie, profesori demotivaţi de salariile mici. 

În faţa acestei ofensive, manifestul nostru pare prea puţin. Este nevoie de mai mult. E nevoie să fim mai mulţi.
Şi în loc de evadare, de retragere în clopotul de sticlă sau turnul de fildeş, să lansăm contraatacul. În loc de dispreţ, lupta. În loc de un manifest cultural, o mişcare de rezistenţă. Pentru că Recursul la România, transformat în acţiune, nu poate fi decât o Mişcare de Rezistenţă! O mişcare definită prin patriotism mândru, dar nu naţionalism îngust. O contraofensivă a victoriilor muncite şi a valorii confirmate de timp. A calităţii împotriva cantităţii. A excelenţei impotriva mediocrităţii. România manelizată domină, dar nu a câştigat.
În numele valorilor adevărate, Jurnalul Naţional porneşte Mişcarea de rezistenţă. O mişcare cu dimensiuni culturale, dar şi sociale, într-o anume măsură politice, dar şi comerciale. Prin toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie: ziar, TV, internet, radio, până la acţiuni de gherilă şi manifeste. Cu toate forţele: de la lideri de opinie până la susţinători, sponsori şi parteneri, persoane fizice sau juridice."

Cat de necesara este o astfel de campanie? In opinia mea, foarte. Pentru ca a ales sa spuna lucrurilor pe nume, pentru ca a ales sa promoveze valori, si intr-un mod agresiv, pentru ca a inteles ca exista si o a doua Romanie, care a renuntat demult sa mai priveasca stirile, ci le cauta pe site-uri straine, care isi cumpara muzica, nu doar o pirateaza, care lucreaza de la 9 la 18, nu vinde tricouri "Puna".

Cat de bun e momentul pentru o astfel de campanie? Avand in vedere ca e un an atat de dificil, in care vor iesi in fata doar cei "cu manecile suflecate", cred ca este un moment prielnic pentru asa o initiativa.

Sper sa-i dea cat mai multi curs, si sa aleaga efectiv sa aduca o schimbare.



0 comments:

Post a Comment